Gen:  Tactical First Person Shooter  Developer:  Ubisoft Montreal  Publisher:  Ubisoft  Anul Aparitiei:  2008  Compatibilitate:  PC - Windows XP / Vista  Multiplayer:  Da  Website:  www.ubisoft.com

Rainbow Six - Vegas 2 review

Al saselea curcubeu din Vegas revine

Ubisoft o face din nou. Dupa Assassin’s Creed, parca un aer plin de prospetime si tacticism modern era bine venit. Dar cat de bine a venit? Nu e chiar oaia neagra a seriei, dar Tom Clancy’s Rainbow Six Vegas 2 revine cu un multiplayer puternic si o campanie singleplayer lasata sub semnul intrebarii. O fi multiplayer-ul viitorul?

Actiunea jocului se invarte in jurul orasului Vegas si al teroristilor, dar ca sa mai scuture treburile un pic, Ubisoft a hotarat sa ne incante si cu alte locatii, poate mai uitam de celelalte greseli din joc.

Campania nu merita atata atentie, deoarece povestea e destul de dezolanta, cu un final a la Rambo si in general lipsita de substanta. Ei, seria Rainbow Six nu e renumita pentru poveste, dar ar fi fost de apreciat ca producatorii sa ne prezinte un story macar in stilul CoD 4, care uimeste prin simplicitate, in schimb, in R6 Vegas 2 totul se complica, totul se repeta, toata harababura luand capat intr-un mod tragi-comic.

Pe parcursul jocului vom intra in pielea lui Bioshop, care poate fi un el sau o ea, poate arata pe placul jucatorului, personajul fiind complet customizabil. Cum intri in meniul jocului, ti se arata optiunea sa alegi sexul personajului si anumite trasaturi ale fetei si bineinteles, imbracamintea, practic te simti ca intr-un Sims pe vreme de razboi. Cu cat avansezi in joc, deblochezi haine si armuri cu ajutorul experientei. Ironic sau nu, jocul are un sistem de experienta prin care facem “level up”, la fiecare level avansand in rang si accesand noi si noi posibilitati de a ne personaliza avatarul. Experienta se obtine omorand inamicii si rezolvand misiuni, primim bonus-uri in cazul in care ii eliminam intr-un mod deosebit.

Vom fi trimisi pe diverse plaiuri, reprezentari virtuale ale unor locatii din viata reala, pentru a indeplini misiuni de mare importanta impreuna cu gasca noastra de rainbows.

Aici intervine o alta problema cu campania. Practic toate misiunile se rezuma la dezamorsarea unei bombe, salvarea unui ostatic (misiuni relativ intense) sau accesarea unui computer. Ca sa compenseze lipsa diversitatii, unele misiuni sunt cu timp, astfel facand jocul mai alert pentru jucator. De exemplu, ne putem plimba linistiti printr-un mall, macelarind teroristii pana la ultimul, iar dintr-o data auzim o discutie aprinsa care vine dintr-o camera in care presupuneam la inceput ca se aflau cei, sau cel rapit. Jocul creeaza o situatie de tensiune mare, discutia devenind tot mai periculoasa, iar un soldat bine antrenat, ca noi, stie ca discutiile aprinse cu teroristii nu fac bine la sanatatea prizonierilor. Asadar, suntem obligati sa actionam rapid ori punem in pericol viata celor rapiti, moartea lor declansand bineinteles terminarea misiunii si un Game Over de toata frumusetea. Situatia sta la fel in cazul misiunilor cu bombe care stau sa fie declansate in orice clipa.

Dar cam aici ne oprim cu punctele bune (a se citi mediocre spre bunicele) din campanie. Nu pot totusi sa nu mentionez incercarea futila de a introduce stealth-ul in joc. Stealth-ul intr-un joc ca Rainbow Six e complet irelevant si deloc necesar. Adica intru in joc sperand la o aventura team-based in care sa rup totul controlandu-mi echipa cu adevarate skill-uri tactice, dar dintr-o data ma trezesc pus intr-o misiune, singur singurel in fata teroristilor, si tu mare Schwarzenegger care ai trecut prin atatea misiuni ciuruind raufacatori esti nevoit fie ca vrei sau nu sa te strecori pe la spate si sa iti faci treaba in modul cel mai silentios, altfel vai de fundul tau de commando. Problema nu ar fi mare daca stealth-ul ar fi cu adevarat posibil in joc. Singurul lucru realist cand vine vorba de stealth e silencer-ul care se ataseaza pe arme si care ne ajuta la uciderile in completa liniste. In rest, nu are rost sa te ascunzi dupa un zid, nu are rost sa stai in umbra, deoarece teroristii aparent sunt dotati cu raze-X (probabil o mutatie din nastere) si urechi capabile sa auda fiecare fosnet de frunza dintr-o padure. Ceea ce vreau sa punctuez aici e frustrarea care apare atunci cand incerci sa te joci de-a Sam Fisher, stealth-ul, sau cel putin atunci cand nu ai echipa, nu prea are ce cauta in Rainbow Six, pentru ca nu functioneaza!

Pe langa stealth defectuos, la frustrare mai ajuta si faptul ca murim fie din 2 lovituri plasate cum trebuie, fie dintr-o rafala interminabila. Pe langa asta nu putem salva cand vrem, asa ca suntem obligati sa ramanem ascunsi in cover daca nu vrem sa ne asumam riscuri. Problema cu cover-ul e ca inamicii iti vor observa fiecare miscare si vor stii daca te-ai miscat din loc, iar odata iesit din cover  in fata unui inamic, poti astepta linistit cateva secunde pana vei muri si vei fi nevoit sa dai reload de la checkpoint. Nu e neaparat un lucru rau ca jocurile sa aiba un grad ridicat de dificultate, sau cel putin nu pentru toti jucatorii, dar totusi, totul are o limita, mai precis pana intra nervii si frustrarea in ecuatie.

Dar totusi, putem fi optimisti ca gameplay-ul macar a pastrat reteta originala. Chiar daca jocul in principiu e distractiv la prima vedere, cei care au jucat primul joc din serie vor avea parte de multe flashback-uri si vor simti un grad ridicat de repetitivitate. Ceea ce e demn de mentionat e controlul general al jocului, atat cel al echipei cat si al personajului. Echipa face in general o treaba buna, aici luand credit AI-ul despre care putem spune ca e destul de inteligent. Nu iti vor sta in cale, iti vor asculta ordinele si vor incerca sa gandeasca si cu creierele lor virtuale, nearuncandu-se prosteste in calea rafalelor de gloante. Desigur, ca in orice joc modern, exista si mici scapari.

Controlul personajului e foarte bine gandit, tastele pot parea multe la inceput, dar pentru a putea executa atat de multe comenzi cu atat de putine taste, producatorii au facut intr-adevar o treaba buna concepand butoanele astfel incat multe dintre ele sa aiba mai multe functionalitati.

 In doi intotdeauna e mai placut!

 Multiplayer-ul lui Vegas 2 salveaza un pic jocul de la pieire, chiar daca nu e ceea ce ne asteptam. Putem parcurge intreaga campanie impreuna cu inca un jucator, nu 3, cum eram obisnuiti in primul joc. De fapt, tot 4 personaje sunt intr-o runda, doar ca 2 din ele sunt controlate de calculator si primesc comenzi doar de la un singur jucator, celalalt ramanand cu buza umflata.

Inca un punct slab al jocului e grafica. Desigur, toti vrem jocuri care sa arate incredibil si sa ruleze pe cat mai multe sisteme, asta insemnand un engine flexibil si optimizat. Asa ca decat sa ramana cu tehnologia in urma cu un an, mai bine se concentrau pe eye-candy pentru PC-uri monstru si optimizare pentru PC-uri normale. Dar Ubisoft de data aceasta a preferat sa ia calea gresita si a dat putina importanta graficii. Tot ce vedem nou sunt personajele care intr-adevar sunt texturate detaliat, corect si realist, efectul de bloom omniprezent si apa care arata bine datorita lui Unreal Engine 3. Nici nu mai vreau sa mentionez vegetatia (care este, cata este) sau unele texturi care nu ajuta deloc la realismul jocului.

In schimb stam foarte bine la capitolul sunet. Armele au sunete potrivite, parca simti fiecare runda de gloante pe care o descarci in capetele nefericitiilor, faianta si televizoarele se sparg in jurul tau, toata lumea striga si grenadele explodeaza peste tot. Muzica e la fel de superba si potrivita, parca iti intra in vene si te ajuta la mai multe kill-uri.

Daca nu sunteti jucatori avizi de shootere tactice sau fani ai seriei, ar fi recomandat sa sariti peste acest joc, pentru cei care nu stiu cu ce se mananca le recomand mai degraba primul Vegas, Vegas 2 fiind doar o prelungire, mai degraba pentru fanii hardcore.