Rock, Enrique Iglesias, cum mi-am luat bilet la Iron Maiden si RPG.

Dupa examenul de azi m-am infipt in primul diverta ca sa-mi iau bilet la maiden (hell yeah! :D) si in fata mea la coada... doi pletosi discutau despre "the Witcher", bune si rele, plusuri si minusuri. Si-au luat bilet si au plecat. Eram prea entuziasmat ca sa le dau atentie pe moment dar dupa vreo ora asa mi-am dat seama de o chestie. Toti pletosii pe care ii stiu s-au jucat cel putin un RPG, dar TOTI (ma rog, mai putin Tinta). Ba mai mult, mai toti au idee despre d&d si alte astfel de chestii.

Bun, asta e de inteles, Tolkien a avut un rol important aici, in ambele grupuri (gameri si metalisti). Pe de o parte de la opera lui au plecat pen & paper rpg-urile cele mai vechi si de la acelea s-a ajuns unde suntem azi si pe de alta parte o buna parte din metal isi are radacinile in Tolkien, deci e oarecum de inteles daca privesti problema mai profund.

Acum imi aduc aminte de un fost coleg de camera de pe vremea cand eram mandru student al politehnicii (bleh), pe numele sau mic Andreas (da, ati citit bine), salut Andreas. Andreas nu era metalistul tipic, nu avea parul lung, nu avea tricouri negre, nu stia toti membrii fratiei inelului pe de rost si habar n-avea de manowar sau de judas priest. Daca stau bine sa ma gandesc, nu era metalist de loc, de fapt asculta Enrique Iglesias, si nu citise Lord of the Rings niciodata, nici macar in romana. In schimb omul juca Morrowind, si inca cum, stia toate cotloanele, stia toate armurile, stia toti monstrii, si rutele optime cu sau fara silt strider. Stia toti fierarii si toate combinatiile prin care putea sa obtina cele mai bune potiuni prin alchimie. Dar nu era "true". Nu era un fan fantasy adevarat (asculta Enrique Iglesias) si ar fi atras probabil dispretul prietenilor mei daca l-ar fi cunoscut (unii l-au cunoscut si va pot confirma).

Si atunci, daca tot era intruchiparea jucatorului de "Pro Street", acest "American Pie" al industriei jocurilor de azi, cum se poate sa se joace un joc echivalent cu "Cinema Paradiso" sau "Citizen Kane", si inca cu atata pasiune? Este posibil oare ca o carte sa aiba o asemenea coperta detestabila si totusi un continut atat de bun?