Limbajul nostru...de toate zilele

Aparuse saptamana asta o stire care a scandalizat pe unii sau i-a lasat indiferenti pe altii, fara prea multe primiri favorabile. Foarte pe scurt, era vorba de vocabularul copiilor si adolescentilor, in continua schimbare si de noile structuri ce isi revendica statutul oficial in limba romana. Bine, veti spune, ce treaba au toate acestea cu gaming-ul? Ei bine, exista cuvinte gen headshot, upgrade, gameplay, display etc care pe unii ii scot din sarite, iar altii se avanta sa le “romanizeze”(deja avem un exemplu ilustrativ: maus, probabil vor urma si altele).

Fara a milita pentru autenticitatea limbajului de specialitate sau pentru frumusetea si utilitatea limbii romane am stat sa ma gandesc ce statut are limbajul pe meleagurile virtuale. Astazi adolescentii isi iau expresiile “cool” de prin Counter Strike sau NFS si-si imbogatesc gama de injuraturi “pe engleza” din GTA si evident isi insusesc concepte complexe de cartier precum “nigga”, “homie” si altele asemenea. Ce concluzie se poate deduce de aici? Jocurile ne corup, ne strica limbajul? Caci, vorba aia, orice prapadit de copil de 6 ani, cu tigara in gura, stie sa zica “headshot”.

Dupa cum probabil nu stie prea multa lume, exista si jocuri care, in materie de limbaj, reprezinta o provocare. Sa luam ca exemplu Arcanum. Pe langa atmosfera superba poti foarte bine sa observi expresii folosite in timpul revolutiei industriale, politetea caracteristica, forme de adresare si in genere specificul epocii. Un alt exemplu elocvent ar fi Thief. Acolo era o adevarata placere sa stai sa citesti unele scrisorele, jurnale sau pasaje din carti. Pagans-ii cu dialectul lor(cine nu-si mai aduce aminte de “woodsie”?)si hammeritii cu al lor middle English(How fare thee, brother?). Si un ultim joc, la care probabil ca am facut referire in mai mutle ori, e vorba de Planescape: Torment. E si acolo un slang, al anilor 1600, iar cine nu stie care-i treaba va trebui sa se obisnuiasca sa fie numit in mod current berk sau cutter.

Asadar problema se dovedeste pana la urma a fi la jucatori si nu la jocuri. Vrem calitate sau “actualitate”? Preferam sa inotam in superficialitate doar pentru a fi cool? Sau poate ca deja profunzimea e deja in afara realitatii pentru noi? Nu-i nevoie sa reflectezi prea mult pentru a intra in lumea gamingului. Problema e insa, cat timp poti sa te complaci in lucruri “accesibile”, care sa nu-ti dea de gandit?