Games > Editorial > Imagini si grafica
 

Imagini si grafica

Scris de Autor necunoscut   

Asistam in ultima vreme la un fenomen nu foarte iesit din comun in lumea jocurilor. Ca se promite din ce in ce mai mult n-ar fi o noutate. Ceea ce e oarecum ingrijorator e ca se promite mai putin la story sau gameplay si mai mult la grafica. Si aici orice gamer ar putea spune « Da, dar este foarte bine ca jocul sa arate cat mai realist, cat mai frumos, sa te atraga. » Departe de a-i contesta gemerului nostru dreptul de a se bucura de estetica diverselor jocuri, sa vedem pana unde merge aceasta frumusete vizuala. Am decis sa ma opresc putin asupra RPG-urilor tocmai pentru ca, in urma cu destui ani, multi s-ar fi gandit cum ar fi fost un anume joc sau altul daca grafica i-ar fi permis sa ilustreze tot ce are de oferit.

Un exemplu ar fi arhicunoscutul TES IV: Oblivion. Realizare frumoasa, nimic de reprosat, peisaje realiste, iarba care se misca o data cu vantul, apa foarte detaliat reprezentata, expresii faciale. Trecand peste umbrele care se vad dincolo de usi si de alte inconveniente care tot de grafica tin, am stat si m-am gandit ca totusi ii lipseste ceva. Nu, nu e vorba de story si nici de gameplay, ci de faptul ca lumea jocului este pe atat de seaca pe cat este de frumos realizata. Cu toate ca fetele personajelor difera, majoritatea omaneilor sunt imbracati la fel, dungeon-urile nu ofera deosebiri fundamentale, orasele nu au nimic spectaculos. Oblivion ofera o relizare foarte buna a graficii dar nu are imagini care sa capteze interesul, probabil de aceea mai toti il pomenesc pentru cerintele de sistem si nu pentru cat ar fi de frumos. Care-i problema, mi se va reprosa, care din RPG-uri ofera imagini mai placute?

Ei bine, imi place sa-mi aduc aminte cat de detaliat erau descrise personajele in Planescape: Torment. Iti era semnalata fiecare grimasa sau fiecare zambet ironic al celui care iti spunea un lucru sau altul. Ti se spunea si ca dantura unui interlocutor nu este in cea mai buna stare sau chiar ca altul nu are dinti deloc, aflai cum isi schimba culoarea sabia lui Dakkon sau ca Ignus ardea mai intens. Un alt exemplu ar fi Fallout, unde cand observai un personaj ti se spunea ca e inalt, ca e ingrijit sau imbracat in zdrente, ca te priveste intr-un anume fel.

Inca mai astept sa vad astfel de imagini reprezentate grafic. Sa vad NPC-uri cu personalitate care sa reiasa chiar de prima data cand le vad(lucru la care si Oblivion si Gothic 3 esueaza lamentabil). Daca tot e ca un joc sa laude performantele grafice atunci de ce nu le foloseste pentru a da viata lumii pe care o reprezinta?

Si aici se intrevede concluzia: fara story sau feeling, grafica, cat de buna, ilustreaza o lume lipsita de viata sau de farmec. De asemenea, atata timp cat nu ai un concept pe care sa-l realizezi, metoda conteaza prea putin. Exista imagini superbe care nu tin de grafica si pe care, la ora actuala, grafica pare sa le refuze.

 
 
Sponsor principal: microcamere wireless
Parteneri: lenjerie intima de la gadis boutique si Computer directory optimizare seo scrabble online jocuri DoctorAcasa ANUNTURI GRATUITE bluetooth Jocuri barbie Beton Amprentat Lucrari de licenta Jocuri pentru Copii flash games online O idee geniala ar fi sa incercati carcei la picioare